La începutul lunii iulie, Florinel Coman și Ioana Timofeciuc au devenit pentru prima dată părinți.
Pe 7 iulie 2022, soția celui supranumit „Mbappe de România” a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă.
La mai bine de 3 luni de la naștere, Ioana Timofeciuc a decis să vorbească despre cum a trăit ziua în care a născut-o pe micuța Kasia.
Pe pagina sa oficială de Instagram, partenera lui Florinel Coman a ținut să împărtășească cu următorii ei cele mai importante ore pe care le-a trăit.
Totuși, nașterea nu a fost una ușoară, iar Ioana Timofeciuc a dezvăluit prin ce momente tenisonate a trecut.
„Am încercat să te nasc în apă, să ai o sosire cât mai lină, dar nu am reușit în totalitate. Apa era foarte caldă pentru mine și m-a moleșit; nu-mi găseam o poziție suficient de bunp, simțeam că alunec, că-mi alunecă și mâinile, eram atât de epuizată încât adormeam între contracții.
În țoață epuizarea mea, când am realizat că nu reușesc să nasc, mi-am amintit că cea mai ușoară naștere este în poziție gravitațională așa că… am hotărât să ies din bazin, m-am așezat pe scaunul de naștere, l-am strâns tare de mână pe tati și în nici 2 minute ai sosit tu. …”
Corpul îmi tremura, îmi era și cald și frig, eram aproape leșinată, îmi venea să plâng isteric, nu prea mai înțelegeam ce se întâmplă cu mine, tu erai atât de micuță și firavă.
’Doamne, ce minune!’, a spus tati plin de emoții, apoi a ieșit din salon cu lacrimi în ochi pentru a da vestea și familiei. Te pupam incontinuu și te felicitam pentru efortul pe care l-ai făcut, erai cu noi, erai în siguranță.
[Deoarece ai avut o trecere mai lunga, ai stat în bazinul de naștere mai mult decât trebuia, a fost necesar să te aspire și să-ți puna masca de oxigen. Toată întâmplarea a fost mult mai blândă pentru tine deoarece erai pe pieptul meu cu cordonul ombilical încă netăiat (am ales să-l las până la ultima pulsație că tu să beneficiezi de toate celulele stem).]
Am ajuns în salon iar momentul în care te-am pus la sân am simțit o conexiune și o iubire dincolo de percepția umana. Acela a fost momentul în care am conștientizat și am simțit că am devenit Mamă”, a spus Ioana Timofeciuc.
View this post on Instagram A post shared by Ioana Coman (Timofeciuc) (@ioanatm)
A post shared by Ioana Coman (Timofeciuc) (@ioanatm)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER